Peste tot unde privesti vezi : noi „secrete” pentru o viata sanatoasa. Suntem in mod constant bombardati cu sfaturi si noi planuri pentru a trai sanatos. Marea majoritate sunt la fel, beti multa apa, faceti exercitii fizice regulat, reduceti stresul, relaxati-va, etc. Pe majoritatea le stim. Dar ca sa fim cinstiti cu noi insine, oare le si practicam?
Avem acele momente de inspiratie in care decidem sa ne repornim stilul de viata. Poate ca acel moment vine ca urmare a citirii unui articol motivant, un film sau a noului plan pentru Anul Nou. Din nefericire se urmeaza acelasi tipar – o schimbare extrema care nu este de obicei durabila. Incepem sa bem cantitati mari de apa, sa mancam numai fructe si legume, sa petrecem cateva ore la sala de gimnastica apoi mergem la culcare extenuati. Este un sentimeent bun pentru inceput dar o asemenea schimbare este greu de sustinut. Organismul este stresat de masivele schimbari care au aparut brusc, iar mai devreme sau mai tarziu, gasim scuzele sa sarim peste cateva ore de sala, sau sa mancam cu pofta din alimentele „interzise”. Apoi, odata ce am „esuat” intr-o directie, ne intoarcem usor, usor, la vechiul stil de viata cu un sentiment frustrant de esec.
Data viitoare cand luati hotararea de a va schimba stilul de viata, luati-o mai usor. Corpul nostru este in mod natural mai lenes si nu-i place sa se adapteze brusc la schimbari majore, chiar daca sunt sanatoase. Incercand sa schimbam totul odata nu facem decat sa minimizam sansa de reusita si sa ne blocam. Este mai bine sa ne folosim bunul simt si sa nu exageram cu lucruri extreme. Cel mai bine este sa incepem cu teluri mici apoi, dupa ce observam ca organismul se obisnuieste, sa adaugm gradual noi provocari.
Apa este componenta de baza a corpului nostru, care constituie aproape doua treimi din greutatea noastra. In mod natural, este mai bine si mai usor sa incepem cu ea. Daca nu bem suficienta apa dar in schimb ne umplem cu bauturi nesanatoase, ne subminam orice incercare de a urma un stil de viata sanatos. Apa este necesara pentru fiecare proces ce are loc in organism. Daca nu avem suficienta apa sau consumam bauturi nesanatoase este ca si cum am spala podeaua cu prea putina apa sau cu apa suficienta dar murdara.
Apa distribuie nutrientii in organism. Daca nu avem apa suficienta, nutrientii consumati de noi, nu pot ajunge la celulele care are nevoie de ei. Asadar, chiar daca mancati hrana sanatoasa, daca nu beti suficienta apa, o parte din nutrienti vor fi irositi.
O alta functie importanta a apei este de a spala corpul de toxine. Daca nu beti apa suficienta, produsele toxice si reziduurile se vor acumula in organism. Cum putem spera ca noi sa functionam la intreaga capacitate cand suntem plini de toxinele acumulate in timp?
Daca incercati sa slabiti, va fi foarte greu daca nu beti multa apa. In timpul procesului de slabire, organismul produce chiar mai multe toxine decat de obicei. Acestea pot fi eliminate numai daca bem cantitati mai mari de apa. Putem cu siguranta afirma: Nu bem apa, nu slabim.
Exista o regula simpla cu privire la mancare: stati departe de dietele extreme. Omul este omnivor, si trebuie sa manance in mod corespunzator. O dieta sanatoasa inseamna sa mancam o varietate mare de alimente in mod regulat. Sunt persoane care sunt capabile sa manance numai un anumit tip de mancare (veganii, vegetarienii, macrobioticieni, etc.), dar majoritatea celor ce incearca aceste moduri de viata inteleg inportanta diversitatii nutritionale, si sunt capabili sa inlocuiasca „alimentele lipsa” cu alternative.
Este usor sa ne gandim ca o dieta sanatoasa inseamna sa mancam aceleasi fructe si legume zilnic impreuna cu litri de apa si mereu sa ne fie foame. Sau poate sa mancam o salata la pranz in fiecare zi. Este o mare greseala. De fapt, doar o slata la pranz este din punct de vedere nutritional incomplet. Legumele sunt intr-un sens neutre, atata timp cat nu contin grasimi, putine proteini sau carbohidrati. Contin o multime de vitamine, minerale si fibre, dar trebuie suplinite si cu alte alimente. Fiecare masa trebuie sa aiba un echilibru intre proteine, carbohidrati si grasimi. In fiecare saptamana ar trebui sa mancam 30 – 60 tipuri diferite de alimente. Este mult mai greu decat pare, atat timp cat avem tendinta de a ramane doar cu ce ne-am obisnuit, dar este important de stiut.
Cand ne gandim la activitate fizica, primul lucru care ne vine in minte este sa lucram din greu la sala. Dar cele mai bune exercitii sunt cele ce decurg in mod natural ...
Mersul pe jos este din ce in ce mai putin frecvent in societatea noastra. Viata noastra extrem de ocupata, accesul usor la autoturisme sau la transportul in comun, inlatura nevoia de a merge. Este interesant ca tot mai multa lume nu merge in timpul zilei dar plateste sa alerge pe banda in salile de sport. Se pot obtine aceleasi beneficii doar petrecand dupa amiaza plimbandu-va sau sa coborati din autobuz cateva statii mai devreme.
O activitate din ce in ce mai populara este mersul nordic, care foloseste niste bete speciale in timpul mersului. Este o activitate excelenta atata timp cat iti exersezi nu numai muschii picioarelor, ci si o mare parte din muschii superiori. Se intaresc muschii bratelor, ai spatelui si abdomenului, si pot reduce durerile de spate si articulare. Este potrivit pentru oricine, indiferent de varsta sau de starea fizica. Deoarece este un antrenament corporal total este perfect pentru pierderea in greutate.
Ciclismul este foarte bland cu articulatiile si este perfect pentru persoanele cu probleme la articulatii sau persoanelor supraponderale. Creste starea de spirit, reduce grasimea si intareste corpul in general. Deoarece ciclismul intareste indeosebi jumatatea inferiara a corpului este bine sa combinam ciclismul cu alt sport care sa solicite si jumatatea superioara, cum ar fi innotul.
Este important sa avem cu noi apa in timp ce pedalam. Daca planuiti o calatorie mai lunga este bine sa va ganditi si la o mica gustare.
Daca mersul este prima si cea mai naturala forma de exercitii pentru corp, alergatul este a doua. Aduce multe beneficii inclunzand intarirea sistemului cardiovascular, imbunatatirea functiilor pulmonare, arderea grasimilor, intarirea sistemului imunitar, construirea musculaturii si reducerea stresului. Un dezavantaj il reprezinta posibila deterioare a articulatiilor. Cu toate acestea, un plan de rulare gradual si pantofi de alergat potriviti pot chiar intari sistemul articular si ajuta la prevenirea osteoporozei. Important este sa gasim perechea potrivita de pantofi sport de alergat si sa incepem incet. Incepem sa alergam pe distante scurte sau alternam mersul cu jogging-ul. Odata ce ne-am obisnuit cu asta putem gradual sa marim distanta si viteza.
Innotul este unul din cele mai sanatoase sporturi pe care le putem practica. In afara de efectele pozitive asupra intregului organism, este ideal si pentru reducere stresului. Inotul este antrenamentul complet pentru organism. Antreneaza sistemul cardiovascular, creste rata metabolica ceea ce ajuta la pierderea in greutate. Iar innotul este pentru toti, indiferent de varsta. Chiar si persoanele supraponderale se pot bucura de efectele innotului, deoarece apa sustine corpul si are impact minim cu articulatiile. Astfel se creeaza un efect pozitiv de intarire a articulatiilor si de scadere in greutate.
Exercitiile de echilibru sunt minunate in mai multe feluri. Aceste exercitii lucreaza la intarirea muschilor care ne stabilizeaza, cum ar fi muschii din jurul coloanei vertebrale, pelvis si muschii abdominali. Aceste exercitii va ajuta sa aveti o pozitie corecta; capul, spatele si pelvisul sunt pozitionate corect. Acesti muschi nu sunt utilizati des in mod regulat, mai ales daca stati toata ziua la birou sau in fata calculatorului, ceea ce duce la dureri de spate sau de gat frecvente. Exercitiile de echilibru pot detensiona aceste zone si reduce durerile.
Cheia pentru activitatea fizica este de a gasi ceea ce va face placere, si sa o faceti in mod regulat. Daca nu va place sa alergati sau sa pedalati nu ar trebui sa va fortati sa faceti asta, deoarece duce inevitabil la abandon si la esec. Sunt multe lucruri minunate pe care le puteti face pentru corpul dvs. Yoga, pilatess, chiar si curatenia prin casa sunt toate benefice. Peste timp, veti descoperi activitati care va fac placere, iar acest sentiment este cel care va spune ca sunteti pe drumul cel bun in alegerea unui stil de viata sanatos.